Actualitate Cultura Social

A OBȚINUT LOCUL I LA CONCURSUL INTERNAȚIONAL DE MUZICĂ VIVA ALLEGRIA

La doar 2 luni distanță după ce a cîștigat premiul mare în cadrul festivalului-concurs „Tvorceskiy voiaj”, desfășurat în Bulgaria, tînăra interpretă din municipiul Ungheni,Valeria Marcu, a reușit să obțină locul întîi la un alt concurs muzical international,care a avut loc în orașul Piatra-Neamț din România. Aici, ungheneancă a intepretat o piesă în limba albaneză.

Valeria MARCU, deținătoarea locului I “VIVA ALLEGRIA 2017”: (În data de 2,3 septembrie, în Piatra-Neamț, s-a organizat concursul VIVA ALLEGRIA, care a fost un concurs de talie internațională și care a fost foarte bine organizat. Am fost peste 100 de participanți, fiecare selectați pe grupe aparte. Astfel, m-am întors cu locul întîi,intepretînd piesa “SUS” al unei cîntărețe albaneze,care a reprezentat Eurovisionul în 2012 și chiar sunt bucuroasă pentru că această piesă  mi-a adus succes.)

 

Pe lîngă buna organizare a acestui concurs, Valeria Marcu a remarcat și componența juriului,care a fost format din persoane notorii din arealul muzical românesc.

Valeria MARCU, deținătoarea locului I “VIVA ALLEGRIA 2017”: (În juriul s-a aflat cîștigătoarea de anul trecut Diana Zaharia, d-na Ozana Barabancea,care este jurat la emisiunea Te cunosc de undeva la postul Antena, d-nul Claudiu Bulete,d-nul Nicolae Caragia,care este compositor,dar cel mai important e că în juriu a fost și cîștigătorul X-Factor, Tudor Turcu.)

Pînă la finele acestui an,Valeria Marcu urmează să mai participe la cîteva concursuri muzicale ce vor avea peste hotare, cît și la noi în țară.