Sport

SPORTUL DE MASĂ IA AMPLOARE

În municipiul Ungheni s-a desfășurat cea de-a II-a ediție a semi maratonului de alergări pe șosea. În anul curent, campionatul respectiv a fost dedicat Zilei Europei. La el au participat sportivi de diferite vârste, din diferite localități ale țării.

LUDMILA GUZUN PREȘEDINTELE RAIONULUI: Bine ați venit la acest eveniment frumos sportiv. Sigur că sunteți cei mai, cei mai amatori ai sportului și vreau să vă salut pe toți. Vreau să vă doresc succese în această frumoasă activitate. Așa cum a fost menționat, acest eveniment, deja câțiva ani la rând este susținut financiar și de către Consiliul Raional Ungheni. Ne dăm foarte bine seama că sportul este ceea ce ne face mai frumoși, mai sănătoși, ne aduce și o gândire mai lucidă. Vreau să vă doresc succes și să vă asigur și în continuare de întreg sprijinul CR și în alte evenimente sportive, cele care vor fi demarate sau inițiate de către amatori și cei care gestionează domeniul sportului în raionul Ungheni.

LOREDANA BARGAN PARTICIPANTĂ, S.PÂRLIȚA: După multe antrenamente cred că suntem gata să alergăm, să luăm locuri și să-i susținem pe toți care sunt aici și le dorim succes.

IONELA LIVIȚCHI PARTICIPANTĂ, S.PÂRLIȚA: Să aibă multă speranță în ei, cu un succes oarecare, trebuie să alerge și să nu fie supărați dacă chiar nu i-au un loc.

În ultimele decenii, municipiul Ungheni găzduiește campionatele RM de alergări pe șosea la diverse distanțe, și în acest an traseele municipiului au fost împânzite de alergători de diferite vârste care s-au avântat în cursele stabilite. Primii care au dat start maratonului au fost copiii, care au avut de parcurs distanța de un 1km.

GABRIELA POSTOLACHI PARTICIPANTĂ, OR.CIMIȘLIA: A fost foarte greu. -Da de ce? -Fiindcă eu nu am rezistență, am viteză și a fost o distanță foarte lungă, a fost o distanță de un 1 km. -Pentru prima oară? -Pentru prima oară alerg la așa distanță mare. Am luat o diplomă de locul I. -Ești bucuroasă? -Sunt foarte bucuroasă, dar mă simt foarte obosită.

EMILIAN ODOCHINCIUC PARTICIPANT, OR.UNGHENI: Am luat locul VI la cursă. Cursa a fost puțin grea, mi s-a părut la început grea și când am văzut că am luat locul VI, m-am bucurat, măcar am luat printre primii.

ROBERTO LOZOVANU MUNICIPIUL CHIȘINĂU: Eu cred că dacă de 2 ori am alergat 10 km, 2km este puțin. Eu văd foarte bine, un ritm de viață sănătos. Eu nu vreau să-mi doresc să fiu cel mai bun din lume, eu vreau să am o sănătate, să am imunitatea bună și de acum pentru o plăcere.

Un examen mai serios au avut de susținut participanții la categoria seniori. Aceștia au avut de parcurs o distanță mai semnificativă. Indiferent de aceasta, alergătorii din categoria respectivă au dat dovadă de o pregătire fizică destul de bună.

NICOLAE ȘERPU REPREZENTANT FEDERAȚIA DE ATLETISM RM: Astăzi suntem la distanța de semi maraton 21,5 km. Vreau să menționez că este un lucru organizatoric enorm și datorită Consiliului Raional și Primăriei municipiului Ungheni, entuziaștilor din Ungheni, au loc aceste concursuri, unde se selectează cei mai buni la diverse distanțe, participă și rezerva sportului de performanță de mâine. Vreau să reamintesc că raionul Ungheni, în perioada de 27 de ani, a avut participanți la jocurile olimpice precum Valeriu Vlas la maraton, Valentina Delion – dintre cei mai buni și să sperăm că aceste competiții vor descoperi noi și noi talente.

RIMA RUSNAC REPREZENTATĂ AMBASADA SUA ÎN RM: Suntem foarte bucuroși să fim aici, să participăm la semi maratonul de dimineață. Cu toate că este vânt și nițel răcoare, suntem bucuroși că a venit și primăvara. Nu este prima dată când suntem în Ungheni, dar este prima dată pentru Dale.

DALE TOYO REPREZENTAT AMBASADA SUA ÎN RM: Îmi place foarte mult aici și mă bucur că și timpul s-a ameliorat, abia aștept să începem semi maratonul. Lucrez la Ambasada Americii, dar acuma am venit să concurez în Ungheni la semi maraton. Cu siguranță, doar din suflet particip și doresc să fac cunoștință cu noi persoane, care au aceeași pasiune pentru alergări.

După mult efort de alergări pe șosea, participanții din toate categoriile de vârstă au fost apreciați pentru rezultatele obținute. Sportivii au fost menționați cu diplome, medalii și au primit premii bănești din partea organizatorilor.

MIHAI GROSU ANTRENOR ,,SPORTER” UNGHENI: În primul rând am vrut să vă mulțumesc la toți că ați participat la desfășurarea acestui concurs, fiindcă fără impunere din partea participanților, degeaba se mai organizează. Sunt bucuros că am desfășurat acest concurs, e concurs de probă și noi o să încercăm să-l perfecționăm.