Actualitate Social

BUNICI GRIJULII, ALĂTURI DE COPII

În municipiul Ungheni a demarat campania națională ,,Bunicii grijulii”, inițiată de Inspectoratul General de Poliție din RM. Pentru a informa societatea despre importanța acestei campanii, recent la liceul teoretic ,,Mihai Eminescu”, a fost invitat un grup de părinți, bunici și copii. Acestora le-a fost demonstrat un film informativ-educativ, care are drept scop, implicarea activă a persoanelor de vârsta a III-a, în asigurarea protecției copiilor pe stradă.

ALEXANDRU JIZDAN MINISTRU AL AFACERILOR INTERNE: Campania ,,Bunicii grijulii” este o acțiune care în fond a fost generată de problema cu care se confruntă RM, și anume accidentele rutiere soldate cu mortalitatea ridicată și cu copii traumatizați pe trecerile de pietoni.

ALEXANDRU PÎNZARI ȘEF AL INSPECTORATUL GENERAL DE POLIȚIE: Ne-am propus în repetate rânduri să implicăm societatea civilă în ocrotirea ordinii de drept prin mai multe activități, una dintre care a fost, siguranța în trafic. Am încercat să acoperim cu polițiști toate trecerile de pietoni în preajma școlilor, dar din păcate nu avem numărul necesar de polițiști, de fapt ca și în toată lumea.

GHEORGHE CAVCALIUC ȘEF-ADJUNCT AL IGP: Ne-am propus să introducem un serviciu nou care se numește ,,Bunicii grijulii”. Din punctul nostru de vedere este o inițiativă foarte bună, care ne va ajuta maximal să reducem atât tamponarea copiilor în jurul instituțiilor de învățământ, cât și reducerea ratei de criminalitate juvenilă în jurul instituțiilor de învățământ.

VASILE GRECU BUNIC: Proiectul dat este foarte important și are o mare valoare. Eu astăzi am vizionat filmul lui domnul Cavcaliuc din Italia, într-adevăr italienii știu să organizeze și să promoveze lucruri foarte bune și noi avem de unde să preluăm experiență, cred că lucrul acesta va fi promovat la noi în RM.

Conducerea MAI a purces la implementarea unui asemenea proiect, preluând unele practici din Italia, unde acest serviciu este bine pus la punct.

RUSLAN GRECU ȘEF ADJUNCT IRP UNGHENI: Sperăm prin metoda acestui proiect să atragem cât mai mulți bunici grijulii, pentru ca prin intermediul lor să facem ca șoferii noștri să fie mai disciplinați și respectiv – copii noștri, nepoții noștri, să fie mai protejați, atunci când trec pe trecerile de pietoni, de situațiile neplăcute care apar în traficul rutier.

VASILE GRECU BUNIC: Ca fost colaborator de poliție, întotdeauna mă uitam cu durere când se întâmpla un accident rutier și nu numai accidente rutiere, dar și alte situații legate de criminalitate, când sufereau copiii. Este un lucru foarte dureros, de aceea noi trebuie să punem umărul ca să fie cât mai puține infracțiuni și cât mai puțini copii traumatizați.

Până a da startul campaniei în cauză, colaboratorii de poliție au identificat potențialii voluntari, care s-au oferit să fie parte activă a proiectului. Aceștia au primit instrucțiuni ce țin de însoțirea copiilor în drum spre școală și grădiniță, pentru a-i feri de diferite accidente și incidente.

TAMARA DAVID BUNICĂ: Eu cred că este foarte binevenit, deoarece sunt foarte multe pericole. Este binevenit pentru a ajuta copiii, ai noștri, dar și alții care au nevoie de a trece, chiar și unui bătrân să-i dăm o mână de ajutor

DARIA PARTICIPANTĂ: Când e roșu stăm, când e galben ne pregătim, dar când e verde trecem.

VASILE GRECU BUNIC: Am doi nepoți și în toată ziua îi duc la grădiniță. Am o misiune extraordinară, de o mare responsabilitate. Îmi face o deosebită plăcere să îndeplinesc misiunea aceasta ca bunic. Într-adevăr, dacă ar fi câți mai mulți bunici grijulii, mai bună ar fi societatea noastră.

Voluntarii care de acum încolo vor avea statut de bunici grijulii au primit atributele necesare: o vestă, un baston și un ecuson.

IGOR NICULA BUNIC: Este un proiect foarte bun pentru copiii noștri, copilașii care sunt mici și ar trebui să fie protejați de către șoferii din trafic, care uneori sunt nedisciplinați. Proiectul este binevenit la noi în țară. IGP s-a gândit foarte bine pentru a implementa proiectul dat, mă bucur că și la noi este așa ceva. Le mulțumim tuturor și IRP Ungheni pentru buna organizare care a făcut-o pentru copii noștri, pentru nepoții noștri, mă bucur.

Primăria orașului vine și ea să susțină un asemenea proiect contribuind cu surse financiare în procurarea unor materiale necesare pentru munca voluntarilor.

CRISTOFOR CODREANU VICEPRIMARUL MUNICIPIULIU: Vreau să vă zic că primăria municipiului Ungheni, tot timpul este deschisă pentru a implementa proiecte, oricât de mici ar fi, dar ele să fie în folosul cetățeanului. Vreau să vă zic: ce bunic nu știe că nepoții sunt cei mai dragi pe acest pământ pentru ei, de aceea considerăm că acest proiect va lua amploare și mai mare, ne va ajuta ca și persoanele de vârsta a III-a să fie implicate, să-i scoatem din case, pentru a le mai da o șansă ca și ei să fie printre rândurile noastre.